Îți prezentăm un proiect de casă din lemn care îmbină armonios farmecul tradiției cu eleganța designului modern. Elementele clasice, precum lucarna, nu doar adaugă luminozitate și amplifică volumul interior, ci conferă și o notă distinctă de rafinament arhitectural. Obloanele din lemn întregesc acest tablou autentic, evocând stilul rustic de odinioară. În contrast, accentele moderne se evidențiază prin suprafețele vitrate generoase, care deschid interiorul către exterior, oferind o senzație de spațiu, lumină naturală și o legătură directă cu natura din jur.
Proiectul propune o locuință cu o suprafață desfășurată de 92 m² și o suprafață construită de 80,5 m², cu o compartimentare inteligentă care include un dormitor de 10,69 m², un birou de 4,1 m², două băi, un dressing și un open space generos de 20,64 m² pentru living și dining. Bucătăria de 5,15 m² completează spațiul interior, iar terasele acoperite, cu o suprafață totală de 20,73 m², oferă un loc ideal pentru relaxare în aer liber.
Descriere Suprafețe
Suprafață desfășurată: 92 m²
Suprafață construită: 80,5 m²
Suprafață interioară utilă: 53,1 m²
Suprafață Interioară:
– Dormitor: 10,69 m²
– Baie: 2,84 m²
– Dressing 2: 7,31 m²
– Birou: 4,1 m²
– Baie: 2.37 m²
– Open Space ( Living + Dining ): 20,64 m²
– Bucătărie: 5,15 m²
Suprafețe Terase Acoperite ( cu tot cu streașină ): 20,73 m²














